Tudorel Radu dezvăluie şi câteva din indicii care arată că mierea
este naturală. „În primul rând, mierea naturală are o aromă specifică şi
oferă o senzaţie fină când este înghiţită. De asemenea, prezintă
impurităţi naturale: polen, microparticule de ceară şi uneori propolis.
Are o textură fină, se prelinge şi nu face spumă”, spune producătorul.
În schimb, mierea contrafăcută are un miros greu sau nu prezintă
nicio aromă. Poate fi separată în straturi şi este limpede – fără pic de
impurităţi. Se întinde uşor pe felia de pâine şi nu în ultimul rând,
produsul fals face spumă. Falsificatorii au şi pretenţii la preţ. „Eu
vând borcanul de miere de 500 de grame cu 10-12 lei, iar uneori mierea
falsă se vinde şi cu 15 lei. Cei care o vând îi păcălesc pe
cumpărători, spunându-le că mierea lor e cea naturală, dovada ar fi că
este curată şi nu are impurităţi”, ne mai spune producătorul.
Orice produs contrafăcut este periculos pentru sănătate, spune
specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi. „Primul pericol
este cel al zahărului pus în astfel de produse, iar excesul de zahăr nu
face bine organismului. Apoi este disconfortul că mâncaţi altceva decât
ceea ce aşteptaţi - un produs de o calitate inferioară. Dacă ţineţi
regim, puteţi ajunge să aveţi probleme grave de sănătate, fără să ştiţi
motivul”, punctează acesta.
Cel puţin un sfert din mierea din comerţ e contrafăcută. Producătorii raportează 20.000 de tone de miere anual
Teste la domiciliu
Dacă aveţi dubii că mierea cumpărată e falsă, iată testele
considerate sigure de specialişti. „Metode sunt cunoscute în industria
alimentară şi sunt sigure”, spune inginerul în alimentaţie Cristina
Pavel.
1. Ţineţi un chibrit aprins deasupra unei linguriţe de miere. Dacă e
naturală, mierea se va topi şi nu va începe să sfârâie imediat.
2. Amestecaţi mierea în apă. Mierea naturală nu se dizolvă.
3. Puneţi puţină miere pe o foaie de hârtie. Dacă pata umedă se
răspândeşte pe suprafaţa hârtiei, atunci mierea este contrafăcută.
4. Adăugaţi o bucată de pâine veche în miere. După 8-10 minute ar trebui ca pâinea să fie în stare solidă.
5. Încălziţi o bucată de sârmă inoxidabilă şi introduceţi-o în miere.
Un produs de calitate se va lipi de metal şi nu se va prelinge înapoi
în borcan când sârma e scoasă din miere.
duminică, 18 noiembrie 2012
marți, 13 noiembrie 2012
National Geographic - Locuri celebre - Shangri-La, tărâmul peșterilor sacre.dvdro(2010)
An: 2010
Țara: USA
Gen: Documentary
Regizor: Catherine Yelloz
Autorul scenariului: Chris Valentini
Actori: Unknown
Durata: 00:52:01
Limba: Română
Traducere: Profesionistă (dublată)
Audio: Română, Engleză
Subtitrare: Română
Despre film:
Ani la rând, aventurieri din lumea întreagă au căutat paradisul mitic Shangri-La, fără succes însă... până acum.
O călătorie de explorare a peșterilor budiste sacre, alături de experți și oameni de știință, o întoarcere în timp prin intermediul manuscriselor vechi de secole și ale picturilor rupestre uluitoare, netulburate de atâta vreme.
Să fie acesta adevăratul Shangri-La?
Și dacă da, va supraviețui eroziunii și vizitatorilor pe care îi aduce viitorul?

marți, 6 noiembrie 2012
Lucian.Bute.vs.Denis.Grachev.WealthTV.StreamRip(2012.11.03.)
Audio in engleza.Da la ciupit pe Lucian din prima repriza la ochi.Greu de tot acest meci de abia la castigat.Numai are hotararea de a boxa Lucian,cum de primeste cativa pumni se darama psihic.Mare noroc cu ultima repriza asta ia castigat meciul.Nici nu vreau sa ma gandesc la revansa contra lui Froch.Daca va lupta in mare ca si-n acest meci mai bine nu s-ar prezenta.
joi, 1 noiembrie 2012
Hainute-Costume populare baieti si fetite
Mesaj publicitar
Un site ce comercializeaza(nu stiu daca este si producator) haine si hainute populare pentru toata lumea(ca varsta ma refer) in principal dar si accesorii:costume serbare vara si de Craciun,accesorii nunta,pahare miri personalizate.La fiecare categorie de produse sunt si poze la fel si preturile.In caz de comanda personalizata scrie ca poate o vor face.
Detalii referitoare la oferta de costume si contact se gasesc la adresa http://www.cadouri-shop.ro
Cateva modele de costume:

duminică, 28 octombrie 2012
Accident frontal si idiotul scapa
De ce a scapat idiotul ala ?.Astia merita sa moara daca tot se baga in astfel de depasiri punand in pericol si vietile altora cand te gandesti ca altii mor din cine stie ce banalitati.Nu inteleg cum de a ramas masina intreaga.Dupa impact ar fi trebuit sa fie despicata.
vineri, 26 octombrie 2012
National Geographic-Alien deep with Bob Ballard(rosub)
Alien Deep With Bob Ballard Factsheet: Inner Space vs. Outer Space
The Debate:
• Earth’s population is increasing unsustainable. Climate change is accelerating degradation of our environment and natural resources.
• Is humankind’s future a colony on Mars (outer space) or a colony on the ocean (inner space)?
• Talent on each side of the debate
o Mars: Buzz Aldrin
o Oceans: Dr. Ballard
Dr. Ballard: Why Oceans are the Next Colony:
• Simplicity: they’re right here, not several years of flight away.
• Cost: estimated that to feed four astronauts on Mars would cost millions of dollars.
• Incentives: there is much left to be discovered, including mineral and agricultural frontiers, on the ocean floor, where only token surveys have been done.
• People already living at sea. Talent estimates that about 20,000 people live at sea on Gulf of Mexico alone.
Survey of Existing Technology:
• Dr. Ballard visits examples of emerging technology for sea colonies.
• Cat Ba, Vietnam/ Galveston, Texas, USA: Dr. Ballard visits a decades old marine colony in Vietnam and then the Seasteading Institute in Galveston, Texas, U.S., that is converting off-the-shelf oilrig technology into a habitable platform at sea.
• Hawkes Super Falcon: Dr. Ballard visits an engineer, Graham Hawkes, who has developed a super-fast underwater vehicle for personal transportation that can make an ocean colony as accessible as a suburb through rapid transportation.
• Farming: we explore the work of biologist Neil Sims who is developing modules to farm fish in open water and away from land.
o Deep sea farming would defray environmental cost of shore farming as well as make available huge tracts of space for food production.
Este titrat in romana.

sâmbătă, 20 octombrie 2012
The Legend Of Michael Jordan: 20 Years Of Dominance
An: 2006
Țara: USA
Gen: Sport / Documentary
Regizor: SVR Production, NBAEvalution
Autorul scenariului: SVR Production, NBAEvalution
Durata: 01:26:14 + 00:20:26
Limba: English
Traducere: Original (fără traducere)
Țara: USA
Gen: Sport / Documentary
Regizor: SVR Production, NBAEvalution
Autorul scenariului: SVR Production, NBAEvalution
Durata: 01:26:14 + 00:20:26
Limba: English
Traducere: Original (fără traducere)
Recunoaşteţi mierea contrafăcută! PLUS: Cinci teste pe care le puteți încerca acasă
Mierea de albine naturală poate fi îndoită cu zahăr, sirop, melasă,
iar pentru consistenţă se adaugă făină şi amidon. Iată ponturile care
vă ajută să nu vă păcăliţi.
Majoritatea cumpărătorilor nu îşi dau seama de „artificiile” folosite pentru falsificarea mierii şi ajung să consume produse contrafăcute la preţuri chiar mai mari decât cele veritabile. Producătorii şi specialiştii în alimentaţie dezvăluie câteva trucuri care îi ajută pe consumatori să facă diferenţa între un produs contrafăcut şi unul natural.
Fără impurităţi nu înseamnă natural
Cel puţin un sfert din mierea din comerţ este contrafăcută, atrage atenţia Tudorel Radu, producător de miere din zona Galaţi-Brăila. „O primă categorie de falsificatori sunt producătorii care vor să vândă mai mult şi amestecă mierea pură cu diverse siropuri. Astfel, din trei kilograme obţin cel puţin cinci. O altă categorie de speculanţi sunt intermediarii, care cumpără de la mine cinci kilograme şi prin prelucrare scot chiar şi zece kilograme”, semnalează producătorul.
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/Recunoatei-mierea-contrafcut-1006251.html

marți, 9 octombrie 2012
F1 2012 Suzuka miniclip onboard
Am extras vreo 4 minute din cursa.Cuprinde abandonul lui Perez ca urmare a tentativei de depasire asupra lui Hamilton. http://www.filehost.ro/28913366/2012_Suzuka_OnBoard_mp4/
joi, 4 octombrie 2012
Programe-drivere pentru telefoane mobile
Sunt pentru samsung s3500 si motorola v 360(la acesta nu-i nevoie de driver ci interfata ce permite transferul de fisiere catre memoria telefonului si card).
Pentru samsung se descarca http://www.mediafire.com/download.php?cchkplx2t1clhzw (partea 1) si http://www.mediafire.com/download.php?dl3q7ke72liobyz (partea 2) . E nevoie ca ambele sa fie luate.Acest program nu cuprinde numai s3500 ci si alte modele ca de asta e si asa mare insa nu stiu acum pentru cate alte modele poate fi bun.
Pentru motorola v360 se descarca http://www.mediafire.com/download.php?dvcdflv716888vi si http://www.mediafire.com/download.php?yg4d92lx22okk1y .Ambele programe se numesc motorola phone tools.Primul este versiunea 5.0.5 iar al-2-lea 4.5.0.La fel ca si la samsung sunt bune pentru mai multe modele motorola.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)