Lucrurile care ne fac cu adevărat fericiţi în lumea materialistă în care trăim sunt, de fapt, plăcerile simple ale vieţii precum o ieşire cu prietenii, îmbrăţişările sau râsul, potrivit unui studiu realizat în Noua Zeelandă, citat de The Daily Mail .
Oamenii care au răspuns la sondajul realizat de compania Apples spun că cele mai importante plăceri ale vieţii sunt râsul (22%), mâncarea bună împărţită cu prietenii (21%) şi îmbrăţişările (19%). Printre primele zece poziţii ale topului s-au mai aflat o carte bună, o plimbare pe plajă, o zi însorită, admirarea apusului sau răsfoirea unor albume vechi cu fotografii.
"Se pare că în această lume stresantă şi complicată noi încercăm să găsim moduri în care să ne agăţăm de lucrurile care contează cu adevărat", a explicat Ralph Walker, şeful diviziei de marketing al companiei care a realizat studiul. El spune că cei 2.000 de voluntari care au răspuns la chestionar au ales din lista oferită cele mai puţin materialiste opţiuni. "Familia, prietenii şi frumuseţea naturii sunt lucrurile care ne fac cel mai fericiţi", a mai adăugat el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu